Și EU aleg! – Săptămâna Europeană a Tineretului (1)

”Spațiul virtual și realitățile din umbra acestuia” (2)
18 aprilie 2024
Faceți cunoștință cu Mădălina 👋
19 aprilie 2024
EUROPE DIRECT Gorj a început seria evenimentelor din cadrul Săptămânii Europene a Tineretului, miercuri, 17 aprilie 2024, la Centrul de Formare. O parte din echipa EUROPE DIRECT Gorj s-a întâlnit cu voluntarii, cu invitații acestora și cu elevi de la Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu, EPAS – Școală Ambasador a Parlamentului European, coordonați de doamna prof. Claudia Oprișe.
Evenimentul a debutat cu o prezentare pe tema viitoarelor Alegeri europarlamentare, realizată de doamna Elena-Mariana Angheluță, coordonatorul EUROPE DIRECT Gorj, în care s-a pus accentul pe importanța exercitării acestui drept, care în același timp este și o obligație. Tinerii, în special cei care votează pentru prima dată, trebuie să conștientizeze importanța alegerilor pe care urmează să le facă.
În continuare, voluntarii au preluat inițiativa, Elena-Alexia Aninoiu implicându-i pe tinerii prezenți într-un concurs pe tema Alegerilor europarlamentare și Alexandra Cojocaru oferindu-le o provocare privind libertatea de alegere, pentru a-i antrena în exercitarea dreptului de a alege informat și motivat.
La final, doamna Marinela Csolti, coordonator voluntari și consilier comunicare, le-a vorbit tinerilor despre voluntariat și i-a invitat să devină voluntarii Bibliotecii Județene ” Christian Tell” Gorj și ai EUROPE DIRECT Gorj.
Echipa implicată în realizarea acestui eveniment a fost formată din voluntarii: Elena-Alexia Aninoiu, Alexandra Cojocaru, Alexia-Ionela Oprișor și Alexandra Popa și membrii EUROPE DIRECT Gorj: Elena-Mariana Angheluță, Marinela Csolti, Lucian Dobroiu (consilier comunicare și IT), Diana Lăcătușu (consilier comunicare) și Viorel Surdoiu (consilier media).
Sari la conținut